ÎNSCRIERI 2025 - 2026
ETAPA II DE ÎNSCRIERE
Înscrierea preșcolarilor se realizează în aceleași condiții ca în prima etapa în perioada 16 - 20 iunie 2025 depunerea cererilor de înscriere pentru locurile ramase libere după cum urmează:
- Grupa mare tradițional- 15 locuri
- Grupa mare STEP BY STEP - 2 locuri
Afișarea rezultatelor - 7 iulie 2025
SIŢUAȚIA COPIILOR ADMIŞI ÎN ETAPA I DE ÎNSCRIERE





Procedura înscrierea la grădiniță 2025-2026
ETAPA I
Având în vedere Ordinul ministrului educației nr. 4018 /2024 privind aprobarea Metodologiei-cadru de înscriere a copiilor în unități de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică cu grupe de nivel preșcolar și/sau antepreșcolar și în servicii de educație timpurie complementare și și a Ordinului nr. 3436 din 28.02.2025 privind aprobarea Calendarului înscrierii copiilor antepreșcolari și preșcolari în anul școlar 2025-2026 în unități de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică cu grupe de nivel preșcolar și/sau antepreșcolar și în servicii de educație timpurie complementare, vă comunicăm că în perioada imediat următoare debutează înscrierea preșcolarilor cu vârsta cuprinsă între 3 şi 6 ani, în anul şcolar 2025-2026, vă comunicăm:
• ÎNSCRIEREA copiilor, pentru anul școlar 2025-2026, se va realizaîn limita locurilor aprobate prin Planul de Școlarizare, avizat de I.S.J. Dolj, la sediul temporar al grădiniței (Căminul Liceului Energetic, etaj II).
Pentru asigurarea transparenței procesului de reînscriere/înscriere publicăm următoarele informații:
- capacitatea instituției (număr de copii pentru care a fost proiectată)- 8 grupe/160 copii;
- numărul de locuri aprobat prin planul de școlarizare pentru anul școlar 2025-2026 (pe grupe de vârstă mică/mijlocie/mare), avându-se în vedere efectivele formațiunilor de studiu:
GRUPĂ MICĂ - 2 grupe program prelungit STEP BY STEP - 40 copii
GRUPĂ MIJLOCIE - 2 grupe program prelungit (1 traditional 27 copii, 1 STEO BY STEP -27 coopii) - 54 copii
GRUPĂ MARE - 4 grupe program prelungit (1 STEP BY STEP 28 copii, 3 traditional 78 copii) - 106copii
• 19 - 23 mai 2025 - REÎNSCRIEREA preșcolarilor care frecventează grădiniţa în anul şcolar 2024-2025, pentru anul şcolar 2025-2026,
Prima etapă de înscrieri: 26 mai - 13 iunie 2025
Primirea cererilor de înscriere: 26 - 30 mai 2025
Faza 1 - 2—4 iunie 2025 - Procesarea cererilor depuse ca opțiunea 1
(se evalueaza cererile-tip de înscriere de la unitatile de învățământ exprimate ca prima optiune si se genereaza lista cererilor respinse)
Faza a II-a - 6—10 iunie 2025 - Procesarea cererilor depuse ca opțiunea 2
(se evalueaza cererile-tip de înscriere respinse in faza I, de la unitatile de învățământ exprimate ca a doua optiune, si se genereaza lista cererilor respinse)
Faza a III-a - 11—12 iunie 2025 - Procesarea cererilor depuse ca opțiunea 3
(se evalueaza cererile-tip de înscriere respinse in faza a II-a, de la unitatile de învățământ exprimate ca a treia optiune, si se genereaza lista cererilor respinse care pot intra, la solicitarea părinților, pe baza unei noi cereri, in evaluare in a doua etapa a înscrierilor, pe locurile ramase libere)
13 iunie 2025, ora 14.00 Afișarea rezultatului și a numărului de locuri libere rămase după prima etapă de înscrieri
Notă: Art. 10. — (1) În situația în care într-o unitate de învățământ numărul cererilor-tip de înscriere primite de la părinții/reprezentanții legali ai copiilor este mai mare decât numărul de locuri libere definit conform art. 9 alin. (3), comisia de înscriere din unitatea de învățământ selectează copiii în ordinea descrescătoare a vârstei și aplică criterii de departajare generale și specifice, stabilite în conformitate cu prevederile prezentei metodologii-cadru, în vederea stabilirii celor care vor fi admiși.
CRITERIILE GENERALE de departajare sunt următoarele:
- copilul are vârsta de 4 sau 5 ani împliniți la începutul anului școlar (pentru locurile disponibile la grupa mijlocie/mare);
- domiciliul copilului/locul de muncă al unuia dintre părinți este situat în apropierea unității de învățământ unde părintele depune cererea de înscriere;
- cel puțin unul dintre părinți/reprezentanții legali ai copilului urmează o formă de învățământ la zi;
- existența unui document care dovedește că este orfan de ambii părinți; situația copilului care provine de la o casă de copii/un centru de plasament/plasament familial se asimilează situației copilului orfan de ambii părinți;
- existența unui document care dovedește că este orfan de un singur părinte;
- ambii părinți ai copilului lucrează sau cel puțin unul dintre ei se încadrează în una dintre situațiile: pensionat în conformitate cu prevederile legale; cu certificat de handicap; șomer, în căutarea unui loc de muncă, cu documente doveditoare de la Agenția de Ocupare a Forței de Muncă;
- existența unui certificat medical de încadrare în grad de handicap a copilului;
- existența unui frate/a unei surori înmatriculat/înmatriculate în unitatea de învățământ respectivă, în anul școlar pentru care se face înscrierea.
ORAR COLECTARE CERERI:
ZILNIC ÎN PERIOADA 26 -30 mai 2025
LUNI –JOI 10.00 – 12.00 și 16.00 -18.00
VINERI 10.00 – 12.00
Primirea dosarelor se va realiza la intrarea din față la parter.
DOCUMENTE NECESARE PENTRU ÎNSCRIEREA PREŞCOLARILOR:
a) Copie certificat de naștere copil;
b) Copie acte de identitate părinți și, după caz, copie a hotărârii/sentinței de plasament sau a sentinței de încredințare în vederea adopției;
c) Adeverință de angajat pentru fiecare dintre părinți,
pentru tipul de program prelungit;
d) Alte documente doveditoare care fac obiectul
criteriilor generale sau specifice de înscriere.
La dosarul de înscriere se adaugă, la începutul anului școlar, următoarele documente:
- Adeverință de la medicul de familie în care să se menționeze că respectivul copil este sănătos clinic;
- Avizul epidemiologic/dovada de vaccinare întocmit(ă) conform prevederilor elaborate de Ministerul Sănătății, cu privire la intrarea copilului în colectivitate, eliberat de medicul de familie al copilului cu maximum 5 zile înainte de a începe frecventarea unității.
DISPOZIȚII FINALE
Conform Metodologiei-cadru de înscriere a copiilor în unități de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică cu grupe de nivel preșcolar și/sau antepreșcolar și în servicii de educație timpurie complementare, precizăm următoarele:
Art. 16 (2) Părintele/Reprezentantul legal prezintă, în momentul completării cererii-tip de înscriere la unitatea de învățământ sau, după caz, în momentul validării acesteia, actul de identitate propriu și certificatul de naștere al copilului, în original, precum si copii ale acestora pentru a fi certificate conform cu originalul de către membrul desemnat din cadrul comisiei de înscriere de la nivelul unității de învățământ.
(3) Părinții divorțați depun la înscriere dovada modului in care se exercita autoritatea părinteasca si la care dintre ei a fost stabilita locuința minorului.
Art. 18 (1) a. Părinții pot ridica dosarele respinse de la unitatea de învățământ la care au fost depuse, în 5 zile lucrătoare de la data afișării rezultatelor finale ale etapei;
c. c)etapa de ajustări, derulata la nivelul inspectoratului școlar, în care se colectează și se procesează noi cereri-tip de înscriere și documentele depuse/transmise de părinții/reprezentanții legali ai copiilor care au rămas nerepartizați după derularea celor două etape anterioare, precum și ai celor care nu au participat la primele doua etape sau nu au fost înscriși din diferite alte motive; înscrierea se realizează pe locurile ramase libere, precum și în funcție de suplimentările de locuri pe care le pot publica inspectoratele școlare; in aceasta etapă se soluționează cu prioritate cazurile copiilor de 4 si 5 ani împliniți la începutul anului școlar rămași neînscriși și cazurile copiilor care au solicitat înscrierea în clasa pregătitoare din învățământul primar și nu au fost admiși ca urmare a avizului negativ al CJRAE/CMBRAE, precum și cazurile copiilor de 2 ani care solicită înscrierea în învățământul preșcolar, cu respectarea prevederilor art. 23 alin (11) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 42. - (1) Înscrierea copiilor în unități de învățământ alternativ de stat cu personalitate juridică cu grupe de nivel preșcolar si/sau anteprescolar se face în prima etapă de înscriere.
Art. 54. - Prezentarea de înscrisuri neconforme cu realitatea la înscrierea în unitățile de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică cu grupe de nivel preșcolar și/sau anteprescolar atrage pierderea locului obținut.
Director,
Prof. dr. Irina Maria ALEXANDRU
MODEL CERERE DE ÎNSCRIERE 2025
DECLARAȚIE ÎNSCRIERE 2025