Emoțiile nu sunt "prea mult" pentru copii. Sunt limbajul lor interior.
Felul în care un copil învață să își recunoască, să își exprime și să își regleze emoțiile depinde în mare măsură de relația cu părinții. Familia este primul spațiu de învățare emoțională, iar părinții – primele modele de autoreglare.

1. Ce înseamnă gestionarea emoțiilor?

Gestionarea emoțiilor (autoreglarea emoțională) presupune:

• recunoașterea emoției ("Sunt furios.")

• acceptarea ei ("E normal să simt asta.")

• exprimarea adecvată ("Spun ce mă deranjează fără să lovesc.")

• găsirea unei soluții ("Respir adânc și cer ajutor.")

Copiii nu se nasc cu aceste abilități dezvoltate. Ele se construiesc prin interacțiuni repetate, sigure și empatice cu adulții de referință.

2. Părinții – oglinda emoțională a copilului

Conform teoriei atașamentului formulată de John Bowlby și dezvoltată ulterior de Mary Ainsworth, copilul își dezvoltă siguranța emoțională în funcție de disponibilitatea și sensibilitatea părintelui.

Un părinte care:

• validează emoțiile ("Înțeleg că ești supărat."),

• oferă confort,

• rămâne calm în situații tensionate,

construiește un atașament securizant. Acest tip de atașament este asociat cu o mai bună reglare emoțională și competențe sociale crescute.

3. Învățarea prin modelare

Copiii învață în primul rând prin imitare. Teoria învățării sociale a lui Albert Bandura explică faptul că cei mici observă comportamentele adulților și le reproduc.

Dacă părintele:

• țipă când este nervos, copilul va asocia furia cu agresivitatea;

• discută calm și caută soluții, copilul va interioriza strategii constructive.

Mesajul real nu este ceea ce spunem, ci ceea ce facem.

4. Validarea emoțională – fundamentul echilibrului

Conform cercetărilor lui John Gottman, părinții care practică "emotion coaching" (ghidaj emoțional) cresc copii cu:

• stimă de sine mai ridicată,

• performanțe școlare mai bune,

• relații sociale mai sănătoase.

Validarea nu înseamnă aprobarea comportamentului inadecvat.
"Înțeleg că ești furios" este diferit de "Este în regulă să lovești".

5. Ce pot face concret părinții?

✔ Denumirea emoțiilor

"Pari dezamăgit." – Copilul învață vocabular emoțional.

✔ Normalizarea trăirilor

"Toți oamenii se simt uneori frustrați."

✔ Stabilirea limitelor ferme și calme

"Nu lovim. Dacă ești nervos, putem vorbi."

✔ Tehnici simple de autoreglare

• respirație profundă

• pauză de liniștire

• exprimare prin desen sau joc

6. Ce se întâmplă când emoțiile sunt invalidate?

Mesaje precum:

• "Nu mai plânge!"

• "Nu ai de ce să fii supărat!"

pot conduce la:

• reprimare emoțională,

• dificultăți de exprimare,

• comportamente agresive sau retrase.

În timp, copilul poate învăța că emoțiile sunt "greșite", nu că ele trebuie gestionate.

7. Reglarea emoțională începe cu adultul

Un copil calm are nevoie de un adult calm. Autoreglarea părintelui este fundamentul autoreglării copilului.

Așa cum subliniază Daniel Goleman, inteligența emoțională se dezvoltă prin relații, nu prin corecturi repetate.

Educația emoțională nu se predă prin lecții, ci prin relații.

Concluzie

Gestionarea emoțiilor se învață în familie, prin model, empatie și consecvență. Părinții nu trebuie să fie perfecți, ci disponibili și conștienți.

Un copil care învață să își înțeleagă emoțiile devine un adult echilibrat, capabil să construiască relații sănătoase și să gestioneze stresul vieții.

Bibliografie

• Bowlby, J. (1988). A Secure Base: Parent-Child Attachment and Healthy Human Development. Basic Books.

• Ainsworth, M. D. S. (1978). Patterns of Attachment. Lawrence Erlbaum Associates.

• Bandura, A. (1977). Social Learning Theory. Prentice Hall.

• Gottman, J., & DeClaire, J. (1997). Raising an Emotionally Intelligent Child. Simon & Schuster.

• Goleman, D. (1995). Emotional Intelligence. Bantam Books.