Gestionarea și autoreglarea emoțiilor la preșcolari

Gestionarea emoțiilor, cunoscută în literatura de specialitate sub numele de autoreglare emoțională, nu este o abilitate înnăscută, ci una care se învață prin interacțiune, modelare și exercițiu constant.

Emoțiile preșcolarului sunt caracterizate prin intensitate ridicată și labilitate. Copiii mici pot trece rapid de la râs la plâns, deoarece mecanismele lor neurofiziologice (în special cortexul prefrontal) sunt încă în curs de dezvoltare. La această vârstă, ei încep să identifice emoțiile de bază — bucuria, tristețea, mânia, frica — însă le lipsește vocabularul necesar pentru a le exprima nuanțat, ceea ce duce adesea la manifestări comportamentale precum crizele de furie (tantrum

Rolul adultului este unul de o mare importanță, intrucât acționează ca un "co-regulator". Înainte de a se putea regla singur, copilul se reglează prin intermediul sistemului nervos al adultului. Dacă adultul reacționează cu calm, copilul primește un semnal de siguranță. Dacă adultul reacționează cu furie la furia copilului, conflictul escaladează, iar oportunitatea de învățare este pierdută.

Modelarea este cea mai puternică unealtă pedagogică. Preșcolarii observă cum gestionează părinții stresul sau dezamăgirea și vor tinde să le oglindească reacțiile.

Pentru ca un preșcolar să învețe să își gestioneze trăirile, procesul trebuie să parcurgă patru etape esențiale:

Recunoașterea și numirea emoției: Primul pas este identificarea a ceea ce simte copilul. Validarea precum "Văd că ești supărat pentru că s-a stricat jucăria" transformă o senzație fizică abstractă într-un concept controlabil.

Înțelegerea cauzei: Copilul are nevoie de ajutor pentru a face legătura între un eveniment extern și starea sa internă.

Exprimarea adecvată: Învățarea faptului că toate emoțiile sunt acceptabile, dar nu toate comportamentele sunt permise. (Ex: "E în regulă să fii furios, dar nu e în regulă să lovești").

Strategii de reglare: Utilizarea unor tehnici simple, cum ar fi respirația profundă, număratul până la zece sau "colțul de liniștire".

Mai jos exemplificăm câteva modele de joculețe/activități practice pe care le putem utiliza la clasa, in vederea autoreglarii emoționale:

1. "Termometrul Emoțiilor" (Recunoaștere și Gradare)

Materiale: Un desen cu un termometru mare, împărțit în zone de culori (Albastru - tristețe/oboseală, Verde - calm/bucurie, Galben - agitație/emoție, Roșu - furie).

Cum funcționează: La sosirea în grupă, fiecare copil își pune poza sau un magnet în zona care corespunde stării sale.

Scop: Ajută copilul să vizualizeze intensitatea emoției și normalizează faptul că toți trecem prin stări diferite.

2. "Borcanul cu Liniște" (Reglare senzorială)

Materiale: Un borcan de plastic cu apă, lipici cu sclipici și mult sclipici colorat.

Cum funcționează: Când copilul este agitat sau furios, scutură borcanul. Sclipiciul se rotește haotic (ca emoțiile lui), iar copilul este invitat să privească sclipiciul cum se așază încet pe fundul borcanului, respirând calm odată cu el.

Scop: Oferă un suport vizual pentru procesul de liniștire și mută atenția de la stimulul stresant.

3. "Detectivul de Emoții" (Empatie)

Materiale: Carduri cu fețe care exprimă diverse emoții sau imagini din reviste.

Cum funcționează: Copiii trag un card și trebuie să mimeze emoția respectivă folosind doar fața și corpul, în timp ce ceilalți ghicesc. Apoi, se discută: "Când te-ai simțit ultima dată așa?".

Scop: Dezvoltarea vocabularului emoțional și recunoașterea indicilor non-verbali la ceilalți.

4. Tehnica "Țestoasei" (Controlul impulsurilor)

Metoda: Se povestește despre o țestoasă care, când se supără, se retrage în carapacea ei, trage aer în piept și se gândește la o soluție înainte de a ieși.

Cum funcționează: Învățăm copiii că, atunci când vor să lovească sau să țipe, pot "intra în carapacea lor" (îmbrățișându-se singuri sau punând capul pe mâini) pentru 3 respirații profunde.

Scop: Amânarea reacției impulsive și auto-reglarea.

5. "Pânza de păianjen a mulțumirii" (Relaționare pozitivă)

Materiale: Un ghem de lână.

Cum funcționează: Copiii stau în cerc. Unul ține ghemul, spune ceva frumos despre un coleg și îi aruncă ghemul (păstrând capătul firului). Se continuă până se formează o rețea de lână între toți.

Scop: Întărirea coeziunii grupului și generarea de emoții pozitive.

Bibliografie

Goleman, D. (2001). Inteligența emoțională. Editura Curtea Veche, București.

Siegel, D. J., & Bryson, T. P. (2014). Creierul copilului explicat părinților. Editura For You, București.

Gottman, J. (2013). Parenting: Cum să crești copii inteligenți emoțional. Editura Curtea Veche, București

Ștefan, C. A., & Kallay, E. (2007). Dezvoltarea competențelor emoționale și sociale la preșcolari. Editura ASCR, Cluj-Napoca.